Trei copii cu vârste între 11 și 13 ani au ajuns la spital după ce au folosit petarde în parcul din zona Esplanadă din municipiul Slatina. Doi dintre aceștia au fost grav răniți și necesită intervenții medicale urgente, iar al treilea copil este în consultare la un specialist ORL.
Potrivit informațiilor preliminare, copiii ar fi asamblat mai multe petarde pentru a spori efectul acestora, însă explozia a avut loc înainte ca aceștia să se poată retrage. Incidentul nefericit s-a întâmplat duminică-seara, iar echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt au intervenit imediat. Copiii au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru îngrijiri medicale de urgență.
Reprezentanții spitalului au confirmat că unul dintre copii se află în stare gravă, cu arsuri și plăgi la nivelul feței și mâinilor, cu suspiciune de corpi străini în globii oculari. Al doilea copil are timpanul afectat și arsuri la mâini, fiind în stare medie. Poliția a fost sesizată și va ancheta cazul pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului și proveniența petardelor utilizate de copii.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- “adevarul.ro”
Notă pentru publicații: Știrile sunt preluate automat din feed-ul Google News sau în urma unor acorduri scrise cu publicațiile. După cum observați, este specificată sursa, creditul foto și linkul către articolul integral. Dacă doriți ca articolele dumneavoastră să nu mai fie preluate, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail de mai jos, și le vom întrerupe imediat.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com




