Serviciul de securitate ucrainean SBU a declarat marţi că a descoperit o reţea de agenţi care lucrau pentru serviciile de informaţii militare ruse şi încercau să afle unde sunt avioanele F-16 furnizate Ucrainei de către Occident.
Kievul a primit primele avioane F-16 în luna august, după ce Zelenski a cerut Occidentului încă de la începutul războiului să trimită avioane de luptă pentru a ajuta la interceptarea rachetelor ruseşti. Locaţia acestora este un secret bine păstrat.
SBU a declarat că a „neutralizat o reţea de agenţi la scară largă” formată din 12 agenţi şi informatorii acestora, care „au încercat să identifice locaţiile aerodromurilor militare secrete unde, potrivit ruşilor, ar putea fi aeronavele F-16”.
…





