
Un incendiu masiv a
izbucnit marţi seară la un spațiu de depozitare din Complexul Comercial
Dragonul Roșu din București.
Pompierii din
București intervin marţi seară pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un
spațiu de depozitare situat în cadrul Complexului Comercial Dragonul Roșu, pe
strada Drumul Gării.
Incendiul se manifestă prin degajări mari de
fum și afectează o suprafață de aproximativ 2.000 de metri pătrați, existând
riscul ca flăcările să se extindă către alte spații de depozitare din imediata
vecinătate.
Pentru gestionarea
situației de urgență, au fost mobilizate 16 autospeciale de stingere, două
autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de
descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori, o autospecială cu roboți, o
unitate CBRN și două ambulanțe SMURD.
Pompierii au
precizat că nu sunt victime, iar misiunea se află în desfășurare.
Ştire în curs de…



