Școlile ar putea fi închise mâine în București, din cauza ploilor torențiale aduse de ciclonul Barbara. Va fi ședință de urgență astăzi la Prefectura Capitalei, unde urmează să se ia decizia. Autoritățile din Constanța, Ialomița și Călărăși au anunțat deja că mâine nu se vor face cursuri.

FOTO Arhiva Adevărul
Prefectura Capitalei nu a stabilit încă ora pentru ședința în care se va decide dacă elevii vor rămâne mâine acasă, dar și ce măsuri se vor lua pentru siguranța populației. Agenția Națională de Meteorologie a emis Cod roșu de ploi pentru București și cinci județe.
Decizia suspendării cursurilor, deja luată în trei județe
Reprezentanții Ministerului Educației au anunțat că au fost informați de autoritățile din trei județe despre închiderea grădinițelor, școlilor și liceelor.
,,Din informațiile primite până în acest moment din partea inspectoratelor școlare județene, având în…



